Aventuri din studenție

Știi momentele alea de după prima alarmă de dimineață când cu o mână teleghidată amâni sunetul tăios cu 30 de minute și cazi într-o somnolență plăcută sperând ca momentul trezirii complete să fie la o veșnicie distanță? Cam asta se presupune a fi perioada studenției. Viața îți dă posibilitatea unui interplan, un intermezzo dulceag de câțiva ani, între paradisul copilăriei și al adolescenței și iadul adult. Modelul standard, aplicat de către cei mulți, durează 3 ani, perioadă la finalul căreia primești patalamaua de licențiat în fie ce-o fi și plonjezi în piața muncii, urmând în paralel, la lumina lunii, vreun program de masterat în discipline înalte, toate încorporând obligatoriu în titlu termenul management.

Pentru mine perioada asta a început în mod cât se poate de ambițios, cu miză dublă sau nimic. În sensul că dacă azi toți proștii fac o facultate, eu de ce nu m-aș ambiționa să fiu și mai și, adicătelea să fac două? Drept urmare, în miez de vară-după-Bac reușesc o dublă admitere, după care aștept curios anul studențesc să purced la îngurgitat știință de carte în economie și științe politice. Ce să zic, cu economia a mai mers, târâș-grăpiș, dar cu politica deloc. Polonicul cu care-mi imaginam eu în mod brav că voi mâncă nu una, ci chiar două facultăți zi de zi, a devenit lingurița de argint cu care sorbeam cu grijă să nu mi se aplece dintr-una singură. Deși conștiința îmi dădea ghes să trec și prin clădirea SNSPA-ului unde figuram nominal ca student la zi, frecventarea ASE-ului mă storcea de vlagă și mereu îmi făgăduiam să apar în glorie pe culoarele și acestei facultăți secunde, dar mereu de săptămâna viitoare, să încep și eu ca tot omul gospodar treaba de luni. După câteva săptămâni de amânare continuă, am hotărât în mod unilateral cu mine însumi și prin votat unanim că poate treaba asta cu politicile nu e indicată chiar din primul an și că din toamna următoare când nu voi mai fi un boboc în ale studenției, mă voi reînscrie, voi executa toate penitențele necesare și voi dedica resursele corespunzătoare pentru învățătură. E ușor de imaginat că gândul ăsta s-a topit prematur sub toropeala verii, așa că luna lui brumar m-a găsit reevaluându-mi viitorul, în care facultatea era doar ceva auxiliar succesului în viață, pe care de altfel nu-l garantează în niciun fel studiul asiduu, ci inspirația, curajul și agilitatea inteligenței înnascute. Nici n-apuc bine să-mi însușesc noul crez, că ma și trezesc în primăvară cu un buchet frumos înmiresmat de restanțe la ASE, răsărind alene din stratul sesiunii încheiate. Acum e momentul când se produce declicul în percepția mea și mă pun cu proverbiala burtă pe carte. Dacă aș afirma că am recuperat tot ce nu învățasem la econometrie ar fi o eroare, căci a recupera presuspune ceva ce ai deținut în trecut, iar eu nu deținusem nici cea mai firavă noțiune în acest domeniu. Prin urmare, iau examenul cu brio, adică notă maximă și mai cârpesc pe ici pe colo ce se putea pe final de semestru. Termin anul cu entuziasmul cu care ar fi trebuit să îl încep și viața mea de student capătă o turnură bine cumpănită în forma unei noi încercări, de astă-dată la Universitate, la limbi și literaturi străine. Așadar, în vacanța dinaintea anului terminal la Comerț, purced cu dosarul la subraț și cârlanul de mine se așează la coada din Pitar Moș cu proaspăt absolvenții de liceu pentru admiterea la facultate. Îmi aleg ca obiect de studiu două limbi balcanice (în trei alfabete), ale căror numire provocau grimase pe fețele cunoscuților mei.

Așa începe perioada glorioasă a studenției mele, periplul cotidian pe Magheru între Universitate și Romană, cu o geantă burdușită de cărți și căștile bine înfundate în urechi. Pesemne că dădeam straniu urmând în fiecare zi același traseu, presărat cu popasuri scurte la covrigăriile din drum și unele ceva mai lungi la Cărturești, sala Dalles și anticariatele din apropiere. Dacă atmosfera de la ASE a fost mai degrabă distantă, frecventând zeci de cursuri în cei trei ani de studiu, deci neavând răgaz să te apropii de materie sau de profesori, la Universitate mediul era mult mai intim, profesorii fiind aceiași în fiecare an, iar materia având o firească continuitate. Recunosc, au existat și aici obiecte de studiu mai puțin atractive, căci a te arăta interesat și câtuși de puțin de slava veche sau arhitectura bisericilor bizantine, par exemple, constituia un real efort mental, chiar și fizic.

Dincolo de aceste eforturi sâcâitoare, am rămas cu un câștigeekg greu cuantificabil sau observabil în plan direct. Deși pe-atunci nu știam, asistam la cursuri în care o limbă străină mie, cel mai intim mod de a exista al unui popor, îmi era disecată, predată matematic, dezasamblată și reasamblată în fața mea, ca eu să pricep. Atunci și acolo am învățat cum se formează cuvintele, cum evoluează, cum se leagă, cum pronunția le poate da alt sens decât cel imediat. Au fost ore în care am simțit voluptatea predării unor opere pe care cu greu le găsești astăzi în orice librărie românească. Am observat ce înseamnă rigoarea academică, cultul pentru subiectul pe care îl manevrezi și în ultima instanță, fața umanistă a culturii. Deși simultan urmam și un masterat la ASE într-un domeniu mult mai pragmatic și în linie cu realitatea reală a lumii, nu pot să contemplu nici măcar posibilitatea comparației între cele două experiențe. Pesemne că nu coincidența face ca aceeași perioadă a Universității a generat în mine o teribilă sete de a citi, până atunci aproape inexistentă. Au fost perioade cu câte doua-trei cărți pe care le buchiseam bucuros dincolo de îndatoririle școlărești, la care mai adăugam o lectură în căști. Tot atunci am învățat că sunt cărți pe care le citești liber, lejer, fără obligații de recuzită, și că există lecturi pe care le parcurgi cu creionul în mână. Am parcurs zeci de kilometri în propria cameră, în eforturi solitare peripatetice de a repeta și a înțelege, în pași mărunți, conepte în termeni străini. Câteodată mă simt ca un escroc care și-a înșelat propriile înclinații și a dat ce putea să fie marea cultură, pe micile firimituri de cunoaștere râncedă înfulecate în pauzele dintre două meeting-uri.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: